Ep. 1
Azi dimineata voios ca un urs in perioada hibernarii incerc sa intru in cladirea unde-mi desfasor stagiul de practica de vreo 2 luni cand, un portar pe care nu-l cunosc se propteste in fata mea.
Se uita la mine incruntat. Eu la el cu drag angelic.
„Do you work here?” un pic circumspect
„Yes” zisei eu candid.
„A, ok” zise el luminat la fatza. Si ma lasa in pace.
Abia astept un alt portar sa-i zic nu, sa vedem ce se intampla.
Ep 2
Asta-mi aduce aminte de alt episod de prin prima luna de practica. Trebuia sa ajung la o intalnire intr-o alta cladire unde se afla un alt departament. La intrare, portari – 3 la numar. Voiosi cand am intrat, deosebit de atenti cand m-au vazut.
„Can I help you?”
„Yes, I have a meeting with J.B. at 12.”
„Does he know?”
„??? (are you stupid?) I think he knows, he aranged it”.
„K, let me call him”
Nenea bineinteles ca nu raspunde.
„I can’t let you go up until I speak with him. You’ll have to wait here”.
„K”
Insa, pe neasteptate, o idee ce a luminat tot holul ii sparge capul .
„Are you from D@$%$A?”
„...(what did he said?)... Yes?”
„A, then it’s ok, you can go up. It’s the second floor.”
„...???....Thank you”:D. La La La La La La
Oi fi eu obisnuit cu portarii nostrii de la institutiile publice care nu te lasa sa treci pana nu arati toate hartiile posibile de la invitatie oficiala, buletin, certificat de nastere, cazier judiciar, dispensa de la papa, la bilet de la mama si tata ca ai voie sa fi acolo, ori astia chiar au incredere in ce le spui. Sau, varianta mai plauzibila, fatza mea inspira incredere, onestitate si tot restul atributele pozitive :D.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu