De o vreme,
Imi umbla prin cap,
Un gand batran si nerostit.
Pustnic restras in meditatie in partea parasita a capului
Unde nisipul si singuratatea domnesc creand desertul absolut,
Vidul gandurilor.
In fiecare zi se plimba lenes,
Lasand urme adanci cu toiagul in nispul mintii.
Am crezut ca sunt urme aleatori fara un sens anume
O plimbare de dezmortit batranetea ,
Sau o plimbare ce(-si) cauta moartea
Cu timpul insa, pe masura ce urmele se adanceau
Aparura durerile de cap ce-mi soptira violent
Ca un mare adevar mi-se tatueaza-n capsor
Si sa am rabdare,
Caci, desi eu nu-l voi afla
Lumea se va scalda in lumina acestor cuvinte
De atunci caut sa-i aflu taina
Simt cum mi-o deseneaza zi de zi in cap
E drept,
Nu stiu daca joaca x si o
Sau scrie hieroglife ce dau sensul cunoasterii
Simt totusi ca e important,
Degaba caut sa-l rostesc
A fost odata respins si nu ma mai accepta
E un gand cu personalitate
Iar o data cu batranetea a intervenit si senilul
Nu-i chip sa-i mai intru in gratie
Ar fi pacat ca ideea acestui gand sa se piarda cu mine
De aceea,
Va acord dreptul, la momentul oportun (nu inainte)
De a-mi diseca mandreatza de capsor
Si a(-mi) citi minunea adanc scrijelita printre ridurile creierului.
Macar voi sa bucurati de ea.
Postări
cele mai frumoase riduri... :)
RăspundețiȘtergerefrumoase, frumoase, dar daca-s adanci...dor.
RăspundețiȘtergere