Copile…ma intrebi de ce aleg sa vorbesc cu tine, o fiinta ipotetica. Stiu ca nu existi acum, poate chiar niciodata, dar, uneori am impresia ca esti mai real chiar decat mine.
Vezi tu…noi, cei ce existam, uitam. Uitam des si mult. Ne mai intoarcem din cand in cand in trecut, cautam fetze familiare, cautam tristetea… Ne e dor de cei ce nu mai sunt dar uitam prea usor, mult prea usor, ca nu am fost in stare sa-i pretuim cand traiau. Oare atunci nu aveau farmec? Nostalgia nu exista decat pentru trecut. De asta aleg sa vorbesc cu tine copile. Macar o data in viata, vreau sa fiu nostalgic pentru viitor. Nici nu stii ce bine e :D.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu