Am visat. Am visat amintiri. Nu e placut sa visezi amintiri pentru ca ajungi sa le confuzi si nu mai stii daca e doar un vis sau o amintire aievea. Se facea ca eram copil si alergam fericit prin gradina botanica. Si o ea era acolo. Ana. (Ce nume simplu. Se pare ca totul era simplu cand eram copil). Alergam dupa broaste si salamandre. Eram fericiti. Parintii cand se intalneau vorbeau razand de nunta si noi roseam desi nu intelegeam despre ce vorbesc.
Tot in gradina botanica. Singur. Nu alerg. Broastele si salamandrele sunt fericite. Eu nu. Ana a plecat. Nu mai stiu unde. Trebuie sa sap in cimitir.
O amintire fugara. Apa imi trece peste cap, lumina fuge incercand sa scape de mine. Eu nu sunt de acord. Nu inca. Ma agat de ultimele ei raze si respir din nou. „O sa faci raie” mi-se spune. Nu am facut.
Tigara Kent. Pufaie usor. Arunca un ”Moasta pe gheata” si ma pupa pe frunte. Imaginea se schimba brusc. Spital. El plange...nu, nu ca moare ci pentru ca-l vedem in albul mortii...nu vrea sa ni-l amintim asa. Nuuuuuuuuuuu!
De ce dracului radeti? E un om in casa cu o lumanare intre maini. Futu-va in gura de nemernice. Taci dracu din gura si nu-mi mai spune. Nu, nu vreau sa mai aud. "El a fost flebetzea lui". Du-te dracului! Mananca-ti sarmaua poate-ti ramane in gat si putreziti impreuna.
Alerg prin cimitirul de amintiri, ma impiedic de cruci, doamne cat am putut sa uit. Ce de amintiri moarte. Trebuie sa iau lopata. Oare cine am fost?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu