Ultima iubire de la Ţarigrad. Îndreptar de ghicit - Milorad Pavic

„Omul – se dumirea Opujic în vreme ce se legăna în patul de lemn cu baldachin aidoma unei bărci -, omul a trăit mii de ani nedând atenţie numerelor din natură aflate în jurul său. Miliardelor de numere. Ca apoi, într-o bună dimineaţă, să i se arate, precum o floare în iarbă, primul său număr. Ca un prin zâmbet. Cu nevoinţă a descoperit ziua de mâine şi tot cu nevoinţă a descoperit şi primul număr. Iar până să ajungă la următorul i-au trebuit alte milioane de ani, cu mult mai mult decât i-au trebuit să-l descopere pe poimâine. Ca în final să se apuce a domestici numerele din preajma sa, dovedindu-le, şi apoi să le reproducă, iar ele să se înmulţească la o simplă atingere sau privire a sa. Dar numai pentru el, numerele nemaiexistând pentru nimeni altcineva de pe pământ, din pământ şi de deasupra pământului. Nici pentru animale, nici pentru plante. La început a crezut că morţii sunt numere uitate, dar când s-a oglindit în apă şi a văzut stelele, a înţeles că şi pe cer sunt numere, şi încă în cantităţi nemăsurate. Aşa cum strămoşul său Adam dăduse nume animalelor, omul a început să împartă nume acestor numere fără de număr. Numai că erau atâtea numere încât toată treaba s-a oprit în sufletul lui Sofronije. Taman când cu auzul său trebuia să înceapă a domestici numerele cereşti. Sofronije a rămas fără vlagă.”