"M-am convertit cu entuziasm la religia în care mă născusem. Când ne duceam la slujbă, eu mergeam până la capăt şi mă împărtăşeam. Îngenuncheam la altar şi deschideam gura, în vreme ce preotul îmi punea pe limbă hostia mare şi plată. Era primul aliment pe care-l introduceam în stomac, de la cina din seara precedentă. Îmi ghiorăiau maţele de foame, dar gustul discului subţire, făcut din făină şi apă, îmi inspira o spaimă aparte. În definitiv, nu era pâine, ci Isus. Nu un simbol al lui Isus, ci El Însuşi. Închideam ochii şi mă încurajam singur.
N-o mesteca. Nu îngădui nici măcar să-ţi atingă dinţii. Mai presus de orice, n-o lăsa să se lipească de cerul gurii. Vai, Doamne, ai făcut-o. Ai permis să se întâmple aşa ceva. Dumnezeu ţi s-a lipit de cerul gurii. Cum ai de gând sa-L dezlipeşti? Trebuie să dezlipeşti hostia şi s-o înghiţi. Dacă se întăreşte şi rămâne acolo? Nu poţi să-ţi petreci restul zilei umblând de colo, colo cu Dumnezeu în gură. O, Doamne! Topeşte-te, topeşte-te..."
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu