Jurnal de pitic din creierul meu (continuare VI)

A sasea zi

-     - Zona ideiilor in zare. Misiunea se apropie de final.

-      - La intrare stau, spanzurate, doua idei. Pe ele scrie cu creta “genial”. Se pare ca nu a fost indeajuns.

-      - Zona e ciudata, plina de idei ce merg pierdute aiurea, triste, muribunde, nebune, proaste, hazlii. Idei ce plesnesc de geniu un moment ca imediat sa se transforme in petarde retardate. Idei ce se sinucid singure prin insasi ideea lor…

-      - Departe pe o cruce acuzata de erezie vad ideea ce o caut. Vai e chiar geniala! Geniul straluceste in ea precum iubirea in vise.

-      - O idee carunta citeste o sentinta. Nu aud decat “exces de genialitate”. Ideiile din public aproba ideatic.

-      - Focul o cuprinde si o arde precum un chibrit imbibat in gaz. Se pare ca genialitatea e inflamabila.

A saptea zi

-      - Am esuat.

-      - M-am intors in zona visurilor frumoase. Nu ma mai intorc la realitate. Prefer sa traiesc in vise cu aroma de coniac ars. Somn usor.

                                                                                                     

Si, asa, printre ganduri, idei si vise, am pierdut un pitic prin cap.

Jurnal de pitic din creierul meu (continuare V)

A cincea zi

-    - Dimineata totul se misca in jurul meu cu repezeala. Zburam salbatec spre tavan aproape de strivire, Crunta mahmureala mi-am zis, dar nu. Vorbele Constiintei ma trezira - “Daca uneori se gasesc pe cap de ce nu s-ar gasi uneori si in cap”. In betia mea am innoptat pe un puric… cam zglobiu.

-     - Probabil ca aventura mea s-ar fi incheiat daca - de unde de neunde, de colo sau de dincolo, din neant sau nu, din stanga ori dreapta, ori poate de sus sau chiar de jos – nu ar fi aparut cavalerul tristetii – Don Quijote de La Mancha. Cu viziera trasa scoase o paine, o taie in doua, prinse puricul intre felii si-l inghitii. Ragai nobil, se scobi intre dinti de unde scoase o placuta ce mi-o arunca in cap si-mi murmura tainic “hai sictir!”, apoi disparu.

-     - Pe placuta scria cu litere invizibile - zona imaginatiei.

Jurnal de pitic din creierul meu (continuare IV)

A patra zi

-     - Nori pufosi cu gust de albus in zahar. Ingerasi cu trupsor tanar si unduitor cu zulufi blonzii si piept navalnic de carne frageda, buze dulci cu gust de coniac ars…imbratisari contopitoare… iubire palbabila… iubire pura…. fericire… implinire… sens.

-     - Beat de gustul de coniac ars de pe ale mele buze m-am plimbat peltic si in zig zag toata ziua pana ce dadui de o poienita cu iarba neagra si aspra unde m-am aciuiat sa-mi dreg mahmureala cea dulceaga. 

      - Pieptul mi-e inundat de iubire. Savurez fericit.

-    

Jurnal de pitic din creierul meu (continuare II)

A doua zi

-    - Am dormit putin. Am strania senzatia ca nu sunt singur. Plec spre centru, sper sa gasesc semne de civilizatie si ceva de mancare.

-    - Succes! Am prins o musculita de vin, intrata prin nas cred. O voi praji la popasul de seara. Trebuie sa avansez spre centru. E inca foarte rece.

-     - Nu stiu cat am mers, dar nu vad nicio amelioare a peisajului. Conform hartii ar fi trebuit sa ajung de mult in zona visurilor frumoase. Se pare ca merg in orb.

-     - Era sa o patesc. Am pus pe foc musculita, dar, se pare ca era foarte imbibata cu alcool incat in contact cu flacara a bubuit improscand peretii cu carne flambata. Din fericire peretii sunt atat de reci incat s-a stins imediat. Nu cred ca a afectat posesorul creierului.

-     - Am razuit ce am putut de pe pereti. Macar nu ma mai culc cu stomacul gol . Maine sp er sa gasesc un semn ceva care sa-mi zica unde anume ma aflu.

Jurnal de pitic din creierul meu

Ieri, inainte de a ma pierde prin cearceafurile cu miros de nor pufos,  am avut o idee hypermareata, fantastica, schimbatoare de viata unica si deosebita cum alta nici ca a mai fost in asta viata. Dar, pentru ca somnul m-a lovit pervers la tamplisoara am pierduto printre vise ciudate si amarui.

Asa ca a trebuit sa ma fac pitic si sa-mi intru in cap ca sa o gasesc.

Asadar…

Jurnal de pitic din creierul meu

Prima zi

-          - Am intrat. Multa lume a spus sa nu iau drumul prin ureche ptr ca este foarte periculos, dar timpul este esential in aceasta operatiune. A trebui sa aleg drumul cel mai scurt. A fost greu, ceara lipicioasa si ganganii neindentificabile. Am gasit chiar si un schelet de pitic cu lampas. Cine stie ce de cand era pe acolo si ce cauta. Dar cel mai greu mi-a fost sa trec de cuvintele neauzite – cuvinte ce au fost rostite dar care, din motive diferite, nu au intrat in cap si au ramas la poarta batand in continuu. – unul mai ascutit, de femeie isterica, m-a lasat fara rucsacul cu mancare.

-     - Se vede ca nu a mai fost nimeni pe aici de ceva timp. Mult praf, indicatoare ruginite si cu scris indescifrabil. Nu stiu pe ce drum sa apuc. Harta ce o am e veche si nu stiu daca mai corespunde. Mi-e frig.

-     - Am foc! In sfarsit un licar de speranta.

-     - Lumina mi-a aratat adevarata dimensiune a paraginii.  Deprimant.  Ar trebui insa ca pe masura ce voi inainte spre centru lucrurile sa arate mai bine.

-      - Ma culc nemancat. In departare se aud zgomote sinistre.