Jurnal de pitic din creierul meu

Ieri, inainte de a ma pierde prin cearceafurile cu miros de nor pufos,  am avut o idee hypermareata, fantastica, schimbatoare de viata unica si deosebita cum alta nici ca a mai fost in asta viata. Dar, pentru ca somnul m-a lovit pervers la tamplisoara am pierduto printre vise ciudate si amarui.

Asa ca a trebuit sa ma fac pitic si sa-mi intru in cap ca sa o gasesc.

Asadar…

Jurnal de pitic din creierul meu

Prima zi

-          - Am intrat. Multa lume a spus sa nu iau drumul prin ureche ptr ca este foarte periculos, dar timpul este esential in aceasta operatiune. A trebui sa aleg drumul cel mai scurt. A fost greu, ceara lipicioasa si ganganii neindentificabile. Am gasit chiar si un schelet de pitic cu lampas. Cine stie ce de cand era pe acolo si ce cauta. Dar cel mai greu mi-a fost sa trec de cuvintele neauzite – cuvinte ce au fost rostite dar care, din motive diferite, nu au intrat in cap si au ramas la poarta batand in continuu. – unul mai ascutit, de femeie isterica, m-a lasat fara rucsacul cu mancare.

-     - Se vede ca nu a mai fost nimeni pe aici de ceva timp. Mult praf, indicatoare ruginite si cu scris indescifrabil. Nu stiu pe ce drum sa apuc. Harta ce o am e veche si nu stiu daca mai corespunde. Mi-e frig.

-     - Am foc! In sfarsit un licar de speranta.

-     - Lumina mi-a aratat adevarata dimensiune a paraginii.  Deprimant.  Ar trebui insa ca pe masura ce voi inainte spre centru lucrurile sa arate mai bine.

-      - Ma culc nemancat. In departare se aud zgomote sinistre.