Ecourile

Traiesc in umbre.

Ma hranesc cu praf rece.

Ecourile ma cauta, vor sa-mi aminteasca.

Umbrele corpului meu sunt negre, nu ma vor gasi.

Noaptea ecourile oarbe alearga si lovesc haotic ravasind praful, acoperindu-mi urmele pentru lumina ce va sa vina.

Somnul e sinucigas, adesea haituit de un ecou muribund, fuge, se arunca pe fereastra cautand vesnicul.

Nu pot lupta cu ele decat cu viclenie.

Adesea stau in colt si urlu la ele.

Se reped horcaind de bucurie, facand gauri spre beton in zid.

Saracele nu vad ca eu sunt in celalalt colt, iar la picioare….o carte imi sta deschisa aruncand-mi cunostiintele sale.

Editia princess – Cum sa devii ventriloc in 10 pasi usori.