In atentia Puicotului nazdravan!

As vrea sa-ti spun ca:

pentru mirosul tau copilaresc, 

pentru gustul tau dulce acrisor,

pentru nasucul tau mandru,

pentru zambetul tau creativ,

pentru ca ma cunosti cel mai bine, desi negi asta,

pentru ca ma-ngrijesti ca pe un bebel rebel,

pentru ca faci atat de des prostii de puicot nobil,

pentru ca te plangi ca un godac auriu,

pentru ca ai un buric peltic,

pentru ca esti mereu aici,

pentru ca ma suporti,

pentru ca existi si esti a mea.

Cum spuneam, as vrea sa-ti spun, ca, datorita celor de mai sus,

Te iubesc, dar nu-ti pot spune... pentru ca sunt undercover.

Nu stiu cum, nu stiu cand, nu stiu cu ce, dar…

„In tine-mi pun toata speranta

Si-ti zic:

- De-acum ptr mine fii totul

Iar eu

Voi fi ptr tine acelasi ateu,

Ce-afara de tine nu crede-n nimic.”

Andreea, vrei sa fi sotia mea?

Isn't that just cute cute cute???:D

Lisbon

Cimitir de amintiri

Am visat. Am visat amintiri. Nu e placut sa visezi amintiri pentru ca ajungi sa le confuzi si nu mai stii daca e doar un vis sau o amintire aievea. Se facea ca eram copil si alergam fericit prin gradina botanica. Si o ea era acolo. Ana. (Ce nume simplu. Se pare ca totul era simplu cand eram copil). Alergam dupa broaste si salamandre. Eram fericiti. Parintii cand se intalneau vorbeau razand de nunta si noi roseam desi nu intelegeam despre ce vorbesc.

Tot in gradina botanica. Singur. Nu alerg. Broastele si salamandrele sunt fericite. Eu nu. Ana a plecat. Nu mai stiu unde. Trebuie sa sap in cimitir.

O amintire fugara. Apa imi trece peste cap, lumina fuge incercand sa scape de mine. Eu nu sunt de acord. Nu inca. Ma agat de ultimele ei raze si respir din nou. „O sa faci raie” mi-se spune. Nu am facut.

Tigara Kent. Pufaie usor. Arunca un ”Moasta pe gheata” si ma pupa pe frunte. Imaginea se schimba brusc. Spital. El plange...nu, nu ca moare ci pentru ca-l vedem in albul mortii...nu vrea sa ni-l amintim asa. Nuuuuuuuuuuu!

De ce dracului radeti? E un om in casa cu o lumanare intre maini. Futu-va in gura de nemernice. Taci dracu din gura si nu-mi mai spune. Nu, nu vreau sa mai aud. "El a fost flebetzea lui". Du-te dracului! Mananca-ti sarmaua poate-ti ramane in gat si putreziti impreuna.

Alerg prin cimitirul de amintiri, ma impiedic de cruci, doamne cat am putut sa uit. Ce de amintiri moarte. Trebuie sa iau lopata. Oare cine am fost?

Usa interzisa - Gabriel Liiceanu

         „Asadar orice individ exista in spatiul expresiei cata vreme coarda fiintei lui este in vibratie. Aceasta este starea de „nevroza productiva” ca stare a sanatatii mintale perfecte. In cazul in care coarda este doar intinsa, intinsa la limita, gata sa plesneasca dar incapabila sa intre in vibratie, atunci e vorba de o nevroza care nu poate trece pragul expresiei, de o catalepsie psihica neproductiva, care maladiva fiind, blocheaza resorturile scrisului. Simetric, in cazul in care coarda e flasca, inseamna ca potentialul de vibratie al unei fiinte s-a risipit printr-o proasta gospodarie a lui. Acesta e pericolul celor care fac din cultura o finalitate si care isi mobilizeaza fiinta sub semnul „performantei culturale”.”