Balada puicotului nazdravan

(capitolul: iubirea)

In cinstea ta

Cea mai frumoasa si mai nebuna tzuca

Se facea ca la apus de soare langa o stanca mare

Statea mandru si semet

Un puicot freches.

Aer nobil emana (greu de respirat era),

Nasul semet in sus privea,

Vorbe alese declama.,

Si dorul inimii si-l povestea

----------------------------

Langa o alta stanca mare

O alta aratare sclipocea timid din ochi

Arucand ocheade alese

Catre al nostru neprihanit puicot.

Sugerandu-i, mai pe sleau, mai pe ascuns

Ca a lui inima bate-ndragostita de al ei piept de porumbita.

---------------------------

Zilele treceau, suspinele cresteau,

Puicotul visa cu ardoare la un fat frumos din zare

Care sa-i sursure-ncetisor cuvinte dulci de alint febril.

Aratarea visa umed la puicotul cel fasnet si o leaca cret

Arucandu-i gales priviri pline de-nteles tantric

---------------------------

Intr-o zi, din intamplare, la fantana cea din zare

Iaca apare mandrul puicot sa-si inece setea si suspinul

Dar, pe cand sa-si-nmoaie buzitzele dulci in apa cristalina

Iaca vazu o trista aratare

Ce timida se-nmbraca in umbra groasa

Doar ochii lacomi tradandu-i haina prezenta

Puicotul mandru si semet ii intinse manutza-i gingasa

Promitandu-i lumina

Aratarea prinse o leaca de curaj si iesi-ncetisor din-ntuneric.

Razele soarelui ii mangaiara chipul-ntunecat

Puicotul-nmarmuri

„Ce frumusete aleasa”, gandi.

Si pieptul de fecioara timid(a) ii zvacni.

--------------------------------

Dupa o noapte crunta de betie a iubirii neimpartasite (oare?)

Cei doi se gasira iara la fantana cea din zare.

Si vorbira cat in luna si in stele

Buzele lor tipau amarnic dupa apropiere

Dar...

(Ea, timida cum ii sta bine unui puicot freches

El, timid ca o fata mare ce nu cunoaste roseata cearceafului)

Nu-ndraznira a da ches inimii

Amurgul se ivi

Si gandul unei noi nopti de iubire neimpartasita

Imbarbata puicotul, ce-si aduse aminte de a ei semetie

Prinse aratarea si o violenta dulce si tandru pe buzitzele-i moi

Si astfel iubirea lor se-nmplini.

Aratarea turmentata de voluptatea clipei

Ii recita duios pe nerasuflate din Minulescu

„In tine-mi pun toata speranta

Si-ti zic:

- De-acum ptr mine fii totul

Iar eu

Voi fi ptr tine acelasi ateu,

Ce-afara de tine nu crede-n nimic.”

Te tzuc-ncetisor, si-ti urez duios, dar vartos

LA MULTI ANI PUICOT DRAG!

 

Va urma.

P.S.: varianta susceptibila de modificari